Nu-ți fie frică! Alungă fricile care-ţi stăpânesc viaţa!

Frica are cu sine pedeapsa, însă iubirea desăvârşită alungă frica (I Ioan 4, 18). Aşadar să nu ne temem de nimeni şi să-L iubim pe Unul, Iisus Hristos, şi atunci toate cele din jurul şi din lăuntrul nostru vor deveni rai.

De asemenea, să nu uităm că lucrul de care ne e frică îl îndumnezeim şi ne închinăm la el. Cu toate acestea, există şi dulcea şi mântuitoarea frică de Dumnezeu. Cum psalmodiem în Acatiste? „Către Acela să alergăm cu frică… strigând Aliluia”.

Dar frica de Dumnezeu este bine-dorită şi dătătoare de viaţă, pe când frica ce vine de la diavol este iad. Cel mai mare chin al celor din iad nu va fi atât singurătatea, cât frica. De aceea sfântul iubirii, Ioan Teologul, spune că „frica are cu sine pedeapsa”.

Când o făptură se teme se înrobeşte, îşi pierde demnitatea, cinstea şi sacralitatea. Iar dacă se înstăpâneşte o frică, atunci este încorporată, dobândeşte tron şi îşi face împărăţie în sufletul omului şi după aceea e foarte greu de îndepărtat.