La porțile disperării, începutul speranței

„Eufemistic, cancerul e numit «boala care nu iartă», o boală despre care medicul european nu vorbește mai niciodată în fața pacientului, totul fiind lăsat pe seama unei macabre conspirații cu membrii familiei. Mai pragmatic, medicul americano-canadian îi comunică pacientului teribilul diag­nostic în convingerea că moartea se cere gospodărită cu aceeași grijă ca și viața. Așa se face că Florica Bațu, mamă a șase copii, dintre care ultimul încă ne-nțărcat, află că are leucemie și că de-acum va trebui să se pregătească pentru o moarte relativ apropiată. Totul invită la disperare. Dar tragicul deznodămînt pare a se amîna de la sine… și-n loc să se dea de ceasul morții, Florica Bațu se apucă și scrie o carte. O carte frumoasă și adevărată, cum nu se scriu multe în dulcele grai românesc.“
Mitropolitul BARTOLOMEU ANANIA

„Poate ați mai citit cărți scrise de femei în care femeia rămîne femeie prin tot ce ne lipsește nouă, bărbaților. Îmi vin acum în minte povestirile orientale ale lui Marguerite Yourcenar. Nu subiectul, nici măcar povestea, ci freamătul acela al așteptării o face pe femeie femeie. Bărbații nu știu să aștepte. Vă asigur, nu ați mai citit așa o carte și nu v-ați închipuit vreodată că un astfel de om poate să existe cu adevărat. Florica Ichim este un înger care a trăit pe pămînt. Această carte e jurnalul unui înger care se pregătește să se întoarcă la cer. Minunata Florica Bațu-Ichim este fără îndoială destinul literar feminin românesc de cea mai mare forță, candoare și puritate, care ne va duce pe aripile cărților sale departe în lume.“
SAVATIE BAȘTOVOI