Cugetări despre sufletul nemuritor

Sufletul este o părticică din Dumnezeu în noi, este vasul Duhului Sfânt. Prin suflet, Dumnezeu este mereu prezent în noi, şi El, Tatăl nostru Ceresc, e astfel mereu cu noi, întrucât locuieşte în sufletul nostru. Fiind creat nemuritor şi însufleţit de Dumnezeu (tot la creaţie), prin insuflarea Duhului în el, a căpătat menirea de a deveni templul nefăcut de mână al Duhului lui Dumnezeu, locul permanentei Lui sălăşluiri în noi. Şi, dacă omul îl sfinţeşte prin Sfântul Botez şi nu îl murdăreşte prin păcatele lui de zi cu zi, Duhul lui Dumnezeu este mereu prezent în el şi el devine templu al lui Dumnezeu. Acel templu nefăcut de mână al lui Dumnezeu, căruia îi este hărăzit să trăiască veşnic, cuprinzându-L în sine pe Dumnezeu. Sufletul nostru nu are preţ. Domnul Iisus Hristos odată l-a pus oarecum în balanţă, comparându-l cu toate bogăţiile şi valorile globului pământesc şi a spus că aceste bogăţii sunt nimic în comparaţie cu sufletul. „Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?” Dumnezeu i-a dat sufletului nemurire, i-a dat raţiune, care absoarbe în sine o mulţime nenumărată de cunoştinţe. I-a dat libertatea duhului, pe nimeni nu obligă cu forţa să meargă după El, ci doar ni Se adresează prin această chemare; doar ne cheamă.