Dumnezeu și singurătatea

Singurătatea are multe fețe și, negreșit, fiecare dintre noi se va regăsi în portretele și scenele de viață pe care părintele Haralambos Papadopoulos le reunește în acest volum, în care se întrețes tainic și gingaș tensiunea înfruntării și secretul tămăduirii singurătății copleșite de iubirea și milostivirea revărsate de Cer peste noi.

*  *  *

– Și ce înseamnă să trăiești? Că eu, sincer, nu știu. N‑am cunoscut decât o viață ce pendulează între „trebuie” și „nu trebuie”. De mic, m-am aflat sub un clopot de sticlă. „La izolare”, spre a nu păcătui.
– A trăi e o problemă aparte. Cea mai mare artă de pe pământ. Arta ființării. O aventură fără garanții și certitudini. Se aseamănă mersului  pe sârmă. Și asta nu înveți nici din cărți, nici din predici, nici din citate. Numai trăind înveți. Vei urca și coborî de multe ori în iad spre a ajunge în rai. Altă cale nu există.
În budism ești singur. Nu există Dumnezeu. Întreaga nevoință e susținută de tine. Tu și cu tine. Tu cu oglinda ta. Multă singurătate. O singurătate profundă. În creș­ti­nism însă ai un ajutor, un tovarăș de drum. Și, mai mult: Îl ai pe Dumnezeu, Care pătimește și El. Simți că Cineva te iubește, Se interesează de tine, chiar și când tu nu‑ți dai seama de asta. Îi vorbești. Îi spui ce simți. Există dialog. O relație. Și te afli în preajma Cuiva.
Pr. Haralambos Papadopoulos