Smerenia - portarul virtutilor

CUPRINS

Împărăția virtuților

Sfântul Ierarh Nectarie

1. Silivria
2. Scrisoarea către Dumnezeu
3. Învățătorul Anastasie
4. Ieromonahul Nectarie
5. Mitropolitul Pentapolisului
6. Părintele Director
7. Raiul din Eghina
8. Sfinții sunt nemuritori

Smerenia - Portarul virtuților

Cu virtuțile la joacă

Bibliografie

Am fost părtași împreună la smerita copilărie a Sfântului Nectarie, la înălțarea sa duhovnicească până la treapta de mitropolit, apoi cu toții ne-am indignat văzând invidia celor răi și asumarea smereniei de către părintele Nectarie. Dar celor umili Dumnezeu le dă har, iar părintele Nectarie s-a dovedit făcător de minuni încă din timpul vieții sale.

A fi smerit înseamnă să accepți tot ceea ce îți oferă și îngăduie Dumnezeu în viață. Omul smerit se crede nevrednic de bunătățile pe care le primește în viață, se consideră pe sine păcătos și mai mic față de ceilalți.

Sfântul Ioan Gură de Aur aseamănă oamenii mândri cu vârfurile înalte și neroditoare ale munților, iar harul cu izvoarele care curg prin văi și ocolesc dealurile înalte. Astfel, harul îi ocolește pe cei mândri și se revarsă peste cei smeriți. Smerenia mai poate fi asemănată cu rădăcina unui copac. Dacă rădăcina este adânc înfiptă în pământ, copacul va fi puternic și va rodi, dar dacă rădăcina va ieși la suprafață, copacul se va usca și nu va avea nicio roadă.

Orice virtute este ca o stea măruntă de pe cer. Stelele strălucesc numai noaptea când este întuneric. Dar odată cu răsăritul soarelui, ele își pierd strălucirea și dispar. La fel se întâmplă și cu oamenii. Cât timp se află în noaptea păcatelor, îndepărtați de Dumnezeu, oamenii rămân în mândria lor. Dar odată ce harul lui Dumnezeu răsare în sufletele lor, îndată se arată ca o stea neputincioasă în lumina cea puternică a soarelui.

Smerenia face posibile celelalte virtuți, pe când mândria le anulează.