Puterea celor 40 de liturghii și parastase Din invățăturile părintelui Cleopa

Înainte vreme, când încă nu se ştia puterea celor 40 de Liturghii, lumea făcea pentru cei răposaţi câte 20, alţii câte 30 de Liturghii. Dar s‑a descoperit că sunt mai puternice 40 de Liturghii decât 30. Şi cum a fost? Un preot bătrân dintr‑un sat avea peste 80 de ani. El, săracul, nu mai putea sluji. A măritat o fată a lui, iar ginerele rămăsese în locul lui la parohie. Poporul avea evlavie la preotul bătrân, dacă l‑a cunoscut, pentru că pe atâţia i‑a botezat şi i‑a şi cununat şi pe alţii i‑a şi înmormântat; îl ştiau drept părintele satului, că era de mult timp acolo. Oamenii aveau evlavie la bătrân. Se mai duceau la spovedit, la citit, să le mai spună un cuvânt, şi tânărul era bucuros că bătrânul mai poate face ceva, de‑l ajută pe el. Dar pe preotul bătrân îl dureau picioarele, căci era bolnav de reumatism. Acum la bătrâneţe reumatismul îşi arată puterea, pe măsură ce slăbeşte omul tot mai tare. Si i se umflaseră picioarele. Acolo în satul acela era un feredeu, o baie, care avea apă sărată, ce făcea bine la reumatism, la diferite boli. Baia aceasta era într‑o grădină mare, cu o livadă frumoasă. Şi preotul ducându‑se acolo să facă baie, se ducea cu nădejdea în Dumnezeu, că aşa‑i datoria preotului şi a călugărului şi a creştinului când călătoreşte, mai ales singur, să zică rugăciuni pe drum. Zicea rugăciuni de acasă până ajungea în grădină. Când ajungea acolo în grădină, întâlnea un tânăr plângând şi văitându‑se foarte tare, dar care nu vorbea. Şi mergea tânărul acesta cu preotul la baie şi arăta multă dragoste să‑l ajute pe preot. Preotul bătrân, cât stătea în baie zicea rugăciuni, că el ştia rugăciuni multe pe de rost Când ieşea din baie, tânărul acela iar venea plângând. Plângea într‑una. Ştergea picioarele preotului, îl încălţa, îi dădea haina şi‑l petrecea plângând. Acuma bietul preot,văzând pe tânărul acesta că plânge, îl întreabă: „Tinere, de ce plângi?“ Iar el nu grăia nimic. Atunci preotul s‑a gândit să‑i dea bani. Dar acela plângea şi n‑a vrut să primească banii. De câte ori venea preotul, găsea pe tânărul ăsta care ieşea de undeva din livadă, că era livadă deasă cu pomi, plângând tare, şi mergea cu el la baie şi îl ajuta până ieşea preotul din grădină, iar el rămânea în grădina aceea. Atunci, ce s‑a gândit preotul? A pus nişte prescuri şi o sticlă de vin curat într‑un şervet frumos şi a zis: „Eu am să‑i dau prescurile acestea şi o sticlă de vin, poate acestea le va primi, că tare mult bine îmi face omul acesta“. Când a ajuns preotul, l‑a întâlnit iar plângând.