Viețile sfinților pe tot anul. După sinaxarele din mineie și ale sfinților nou-canonizați. Ediția a doua, adăugită, copertă cartonată

Ilustrul teolog aparţinător imigraţiei ruse care s-a stabilit la Paris – părintele George Florovsky ne încredinţează că: „În sfinţi cinstim îndumnezeirea naturii umane, iubirea lui Dumnezeu faţă de ei“. Esenţa vieţii sfinţilor şi a cinstirii lor nu poate fi mai bine exprimată decât arătându-se că întotdeauna este vorba de faptul că Dumnezeu se manifestă ca Duh Sfânt în chip minunat în sfinţii Săi. Sfinţenia este înţeleasă ca finalitate a persoanei umane, realizabilă prin exemplele concrete ale sfinţilor. De aici rolul pedagogic şi în special mijlocitor la Dumnezeu al sfinţilor prin acea „connunio sanctorum“ în legătura strânsă dintre „biserica luptătoare“ şi „cea triumfătoare“.

Creştinul adevărat trebuie să fie un sfânt. Aşa a cerut Mântuitorul când a zis: „Fiţi dar şi voi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârşit este“ (Matei V, 48).
„Sfinţenia creştină este un lucru mare şi greu, în adevăr, spunea Profesorul Teodor M. Popescu – dar ea nu este peste putinţa creştinului şi dovada aceasta este dintru început făcută; cei dintâi creştini se numeau SFINŢI (Faptele Apostolilor 9, 15, 52) şi trăiau ca sfinţii. Și sfântă a fost în mare parte viaţa creştinilor, timp de secole, încât se mirau păgânii de virtuţile lor, deşi îi urau“.

De aceea Teologia mistică se mai numeşte şi „ştiinţa sfinţilor“ fiindcă obiectul ei e un lucru cu totul împlinit numai dincolo de ordinea vremelnică, în ordinea cerească, unde sfinţii se bucură de Dumnezeu faţă către faţă, inundaţi de veşnica sa prezenţă infinită“, dar a cărei pregustare este accesibilă încă din lumea aceasta prin Biserică.
În acest scop, rostul cinstirii sfinţilor este covârşitor, de aceea în ortodoxia românească preocupările aghiografice au fost şi sunt multiple şi variate4.
Sfinţii Bisericii ca oameni care au realizat şi au pilduit toate virtuţile, cu jertfa vieţii lor de multe ori, au purtat crucea cu eroism în urmarea lui Hristos spre dobândirea sfinţeniei.

Vietile sfintilor pe tot anul

Cunoasterea vieții lor

De aceea „este înălţătoare şi mult ziditoare sufleteşte CUNOAȘTEREA vieţii lor, a greutăţilor ce au biruit, a marilor lor gânduri, a frumoaselor lor însuşiri… a întregii lor lupte pentru a se birui pe ei înşişi, ispitele şi piedicile ce le stau în cale.
Nu este nici un creştin atât de neputincios, atât de neajutorat, decât dacă nu doreşte mântuirea sufletului lui, ca să nu poată să se facă mai bun decât este, mai drept, mai smerit, mai răbdător, mai curat, mai cumpătat, mai plăcut lui Dumnezeu, cu viaţa şi cu faptele sale“.

Dobândirea sfințeniei
Dobândirea sfinţeniei este prin urmare preocuparea esenţială a Bisericii prin mijloacele sale harice în istorie.
„Biserica nu uită că este alcătuită (şi) din păcătoşi. Cum spune Sfântul Efrem Sirul, „toată Biserica este o Biserică şi a celor care se pocăiesc şi a celor ce pier, dar Biserica rămâne la sfârşit o comunitate amestecată, cuprinzând şi grâu şi neghină“.