Viata ca o prada

[…] Dincolo de valoarea ei literara, Viata ca o prada este, indiscutabil, un laborator. Scriitorul a simtit ca trebuie sa ne dea noua, cititorilor sai, anume explicatii, sa ne introduca in secretele unei opere atat de larg cunoscuta si recunoscuta ‒ ceea ce si face. Dar, ce ciudat, desi iesim din aceasta carte cu un spor indubitabil de cunoastere, o parasim, chiar si la o a doua atenta lectura, cu noi perplexitati ‒ si aceste noi tulburari sporesc valoarea artistica a cartii. […]

              Ca Viata ca o prada constituie romanul unei vocatii scriitoricesti este indiscutabil; dar este tot atat de adevarat ca este si aventura unei constiinte ‒ procesul formarii constiintei, iar aceasta se intreaba si ne intreaba: Cum traim? De ce traim astfel? Cum sa traim? Un mare scriitor ‒ cu atat mai mult un scriitor national ‒ nu se poate multumi sa ne povesteasca intamplari, fie ele si foarte interesante si adevarate pe deasupra, ci el incearca sa-si puna, si sa rezolve in felul sau, intrebarile esentiale ale existentei. Daca eroul cartii trece prin intamplari extrem de dificile, cu o liniste interioara uneori de-a dreptul stupefianta, aceasta se intampla pentru ca el este in posesia unei ceritudini: vocatia sa literara. Sigur ca eroul si naratorul nu pot fi confundati, intre ei intinzandu-se un mare spatiu al realizarii, dar un scriitor nu poate extinde asupra eroului sau o liniste pe care acesta n-a avut-o.