Autor:
Vasilios Bacoianis, arhim.
Corabia, zice Sfântul Vasile cel Mare, când transportă o încărcătură potrivită, străbate marea ușor chiar și pe timp de furtună, însă când duce o încărcătură mai grea, la orice vânt, cât de mic, se poate scufunda.
La fel este și cu trupul nostru. Atunci când mănâncă moderat, nu se îmbolnăvește ușor și, chiar de trece printr‑o răceală, se vindecă repede. Dimpotrivă, atunci când mănâncă mult, este foarte vulnerabil la boli. De aceea, să mâncăm doar cât avem nevoie pentru a trăi. Mâncarea cu măsură este sănătate pentru trup, spun cuvioșii Părinți.
Cel sănătos (cu suflet bun și râvnă bună, cum spune Sfântul Paisie Aghioritul) de ce să nu ţină post cât de aspru poate de dragul Mântuitorului Iisus? „Dacă însă zici că‑L iubești pe Hristos, de ce dezlegi la ulei miercuri și vineri? Unde se va arăta dragostea ta de Hristos: în mănâncă, bea, veselește‑te?”, a spus un duhovnic aghiorit.
Postește așadar, suflete al meu, și sporește‑ți dragostea pentru Stăpânul!