Autor:
Nicolae Velimirovici, sf.
În timpurile străvechi, faraonii egipteni înălţau piramide din piatră. Visau oare la nemurirea trupului, înţelegându‑se de aici şi nemurirea sufletului? O taină greu de dezlegat până astăzi... Şi creştinismul, la rândul său, îi îmboldeşte pe oameni să‑şi zidească piramide. Şi nu doar pe regi ori pe oamenii vestiţi, ci şi pe toţi cei care cred în Hristos şi‑I urmează Lui, căci toţi creştinii, după cuvintele Văzătorului în Taină, sunt chemaţi să fie împăraţi: „Şi ne‑a făcut pe noi împărăţie, preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său” (Apoc. 1, 6). Astfel, datoria de onoare a fiecărui creştin este de a înălţa o piramidă... Iar aceste piramide creştine trebuie să fie mult mai grandioase decât piramidele faraonilor. Înălţate spre cer, ele ni se arată de acolo în întreaga lor splendoare. Acestea rămân în afara oricărei distrugeri şi în afara morţii, întemeiate fiind pe jertfa cea mântuitoare a lui Hristos, pe Învierea şi biruinţa Lui asupra morţii. Aceste piramide sunt construite în duh, înfrumuseţate în duh, întărite în duh şi hărăzite împărăţiei celei duhovniceşti. Tainele înălţării unei astfel de piramide ne sunt dezvăluite de către Sfântul Nicolae Velimirovici în această minunată carte. Citiţi şi veţi vedea!