"Cândva, demult, cu toții am pornit pe Drumul de Aur. Era un drum larg care trecea prin Țara Deliciilor Pierdute; umbra și lumina se amestecau ca o binecuvântare și fiecare cotitură dezvăluia un farmec proaspăt și o nouă drăgălășenie pentru inimile dornice și ochii inocenți.
Pe acel drum am auzit cântecul stelelor dimineții; ne-am înfruptat cu parfumuri aeriene și dulci ca o ceață de mai; aveam multe capricii delicate ca pânzele de păianjen și speranțe de iris; inimile noastre au căutat și au găsit binecuvântarea viselor; anii așteptau dincolo și erau luminoși; viața era un camarad cu buze trandafirii și printre degete i se cerneau flori de purpură.
Poate că am lăsat Drumul de Aur în urmă acum mult timp, dar amintirile sale sunt cele mai dragi din tot ce avem pentru eternitate și cei care le prețuiesc ar putea să se regăsească în paginile acestei cărți în care personajele sunt pelerini pe Drumul de Aur al tinereții." ( L. M. Montgomery )