De ce sunt ortodox 

Venit în România să mărturisească pe Hristos, Klaus Kenneth a făcut-o într-un mod cu totul dezlegat de ifosele noastre misionare, sfindându-ne încrunțelile și adaosurile cinice. A deschis răni și vinovății, a închis dureri și a făcut să freamăte sălile. A convenit unora. Altora, nu. Ca întotdeuna în România post-decembristă, cârtitorii lui au vădit că unei construcții constante de culturî creștină, mărturisitoare, preferăm cultura instinctuală, aceea care oferă rezultate soft, manevrabile. Klaus Kenneth nu știe să mărturisească altfel decât l-a învățat Părintele Sofronie de la Essex, decât l-a crescut spre mărturie duhul părintelui Zaharia Zaharou. Direct, smintitor, pe alocuri, dar bucuros de o minune așa mare, cum a fost întoarcerea la Hristos, reînnoadă pentru publicul român stilul apologetic al timpurilor de demult, în care nu eram creștini doar pentru că mormintele strămoșilor ne erau creștine, ci pentru că Mormântul Mântuitorului s-a aflat gol, în zorii dintâi ai Învierii.
Totdeauna m-am bucurat când diavolul pierde câte un om din mrejele sale. Dar când pierde un astfel de om, ca fratele Klaus, îl văd tăvălindu-se prin praful obidei drăcești, orbit de lumina pe care, pierdutul de el, o transmite în NUmele Celui care L-a câștigat.
Binecuvântat fie Dumnezeul nostru, Care ne vrea mântuiți!

Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Necula