Cununa binecuvântată a anului creștin. Predici la duminicile și sărbătorile anului liturgic

Doxologia
49,00 Lei
La comanda
Limita stoc
- +
Adauga in cos
Cod Produs: C1235 Ai nevoie de ajutor? 0723975209
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Autor: Placide Deseille, arhim.

La Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a apărut lucrarea „Cununa binecuvântată a anului creştin. Predici la duminicile şi sărbătorile anului liturgic”, în traducerea doamnei Felicia Dumas, lector doctor la Catedra de Limba şi Literatura Franceză din cadrul Facultăţii de Litere (Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi), al patrulea volum din colecţia de autor Părintele Placide Deseille. Alături de părintele Sofronie Saharov, cu care a fost prieten, părintele arhimandrit Placide Deseille este, fără îndoială, una dintre cele mai importante personalităţi contemporane din spaţiul european apusean. Născut la Paris, a devenit călugăr catolic într-una dintre cele mai vestite abaţii cisterciene din Franţa, Abbaye de Bellefontaine, la numai 16 ani; la 51 de ani a fost tuns în monahismul ortodox, fiind închinoviat la Mănăstirea Simonos Petra din Sfântul Munte. Cu o experienţă monahală impresionantă, de nu mai puţin de şaptezeci de ani, părintele arhimandrit Placide Deseille întruchipează figura monahului prin excelenţă, a părintelui duhovnicesc în care se vădesc, revărsate cu generiozitate, darurile prezenţei şi lucrării Duhului Sfânt.
„Cununa binecuvântată a anului creştin. Predici la duminicile şi sărbătorile anului liturgic”, în cele 632 de pagini, cuprinde versiunea în limba română a numeroase predici rostite de părintele arhimandrit, în duminici şi sărbători, în ultimii 15 ani, în cele două mănăstiri pe care le-a întemeiat în Franţa: „Sfântul Antonie cel Mare” din Vercors şi „Acoperământul Maicii Domnului” de la Solan. Aceste comori duhovniceşti, redactate în cuvinte simple, nu au fost publicate integral în limba franceză, autorul încredinţându-le spre traducerea în limba română sub formă de manuscris. Prezentate într-o formă accesibilă, predicile au un rol de iniţiere, de lămuriri tâlcuitoare a învăţăturilor evanghelice, părintele adresându-se inimilor credincioşilor. În majoritatea predicilor, gheronda insistă pe importanţa conştientizării modului în care un creştin trebuie să-şi mărturisească apartenenţa la Hristos prin întreaga sa viaţă: „Da, viaţa creştinului este o luptă, o luptă care trebuie să fie încununată de biruinţă, fiindcă avem în noi această forţă a Duhului care ne ajută să învingem, să fim biruitori” (predică la sărbătoarea Sfintei Treimi). Argumentaţia fiecărei predici este precisă şi clară, în care nu ezită să pună întrebări iscoditoare omului contemporan, scoţând în evidenţă semnificaţiile duhovniceşti: „Cineva ar putea să obiecteze că multe vieţi ale sfinţilor nu au toate garanţiile istorice pe care spiritele moderne ar dori să le aibă. Într-adevăr, hagiografia se supune altor principii decât istoria profană, deoarece scopul ei este diferit. Ea nu colecţionează fotografii, ci schiţează icoane” (predica a doua la sărbătoarea Tuturor sfinţilor).
Preoţii şi credincioşii cărora li se adresează această carte vor descoperi în cuvintele părintelui arhimandrit Placide Deseille bogăţiile spirituale şi frumuseţea liturgică a trăirii Ortodoxiei. Cititorii vor parcurge această lucrare cu mare plăcere, pe nerăsuflate, şi vor avea un real câştig sufletesc, având drept călăuză duhovnicească unul dintre cei mai importanţi monahi ai Bisericii Ortodoxe.

Pagini: 632

Dimensiune: 13.5X20.5

Scrie un review


Review-ul a fost trimis cu succes.

close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!