Cronici din Avonlea (partea I)

         „Odată ajunsă pe o câmpie verde, pe care creșteau margarete albe și aurii, știind că nu mai poate fi văzută din casă, Anne trebui să se oprească, să râdă în hohote. Un vânticel parfumat adia, cu blândețe. Sprijinită de trunchiul unui mesteacăn alb, care se înălța într-o margine a câmpiei, Anne râse din toată inima, așa cum făcea mereu...”

            Între paginile cărții pe care o țineți în mâini, se aude hohotul de râs al Annei, i se simte surâsul șăgalnic sau lacrima de caldă duioșie și de milă plină de dragoste, în funcție de povestea pe care ne-o istorisesc cronicile din Avonlea ei cea atât de dragă, cea atât de neegalat, cea atât de clocotitoare de viață! Vă urăm lectură plăcută, cu siguranța că o veți însoți pe Anne și în hohotul de râs, și în zâmbet, și în lacrimă, așa cum ați făcut, de când o cunoașteți... și așa cum facem și noi.