Autor:
Wright, Nicholas Thomas
Scopul pe care mi l-am propus aici e să descriu ce anume vrea să spună creștinismul, atât pentru a-l recomanda celor aflați în afara credinței, cât și pentru a-l explica celor aflați în interiorul ei. E o sarcină enormă și n-am nici o pretenție de a fi acoperit totul sau măcar de a fi abordat toate întrebările la care s-ar putea aștepta unii într-o carte de acest fel. N-am încercat să diferențiez între multele și diferitele feluri de creștinism, ci am încercat să vorbesc despre ce e comun tuturor în ce au ele mai bun. Am încercat de asemenea să exprim cât mai direct și clar cu putință ce anume trebuie spus, astfel încât cei care ajung la aceste teme pentru prima oară să nu se împotmolească într-o junglă de termeni tehnici.
A fi creștin în lumea de astăzi nu e desigur deloc simplu. E însă timpul să încercăm să spunem cât mai simplu cu putință despre ce anume este e vorba.
Făcuți pentru spiritualitate, ne bălăcim în introspecții. Făcuți pentru bucurie, ne instalăm în plăcere. Făcuți pentru dreptate, strigăm după răzbunare. Făcuți pentru relații cu ceilalți, stăruim pe propriul nostru fel de a fi. Făcuți pentru frumusețe, ne mulțumim cu un sentiment.
Învierea lui Hristos a inaugurat lumea dreptății, spiritualității, bucuriei, iubirii și frumuseții lui Dumnezeu, o creație nouă. Soarele Împărăției Lui a început să răsară.
Creștinii suntem chemați, aici și acum, să fim instrumentele noii creații a lui Dumnezeu, nu simpli beneficiari, ci și agenți activi pentru Împărăția Sa în această lume.
Spus foarte simplu, a fi creștini înseamnă a urma în puterea Duhului pe Iisus Hristos în noua lume a lui Dumnezeu pe care ne-a deschis-o larg înaintea noastră.
N.T. Wright
*
N.T. Wright, născut în 1948, face studii clasice și de teologie la Oxford, devenind în 1975 preot anglican și profesor de Noul Testament la Montreal (1978–1986) și Oxford (1986–1993). În 1993 părăsește universitatea dedicându-se slujirilor bisericești ca protopop la Lichfield, canonic la Westminster Abbey și între 2003 și 2010 episcop de Durham, cel de-al patrulea scaun din Biserica Angliei. În 2010 se retrage din pastorație, redevenind profesor de Noul Testament și creștinismul timpuriu la Universitatea St. Andrews din Scoția, dedicându-se în principal finalizării operei teologice demarate în 1989: o vastă investigație în șase volume monumentale despre Originile creștinismului și problema lui Dumnezeu, din care între 1992 și 2014 au apărut patru volume.
În ultimele patru decenii, preotul, profesorul și episcopul N.T. Wright a realizat o operă științifică, dar și pastorală, de o uimitoare vastitate care promovează gândirea înnoitoare și profetică, dar și mărturia creștină neobosită și exemplară a unuia dintre cei mai importanți teologi și oameni ai Bisericii timpului nostru.
*
Cuprins
Introducere
Partea I. Ecourile unui glas
1. Pentru o lume dreaptă (Strigătul după dreptate / Un glas sau un vis? / Lacrimi și râs / Creștinii și dreptatea)
2. Izvorul ascuns (Setea după spiritualitate / Ce ne face atât de însetați? / Spiritualitate și adevăr)
3. Făcuți unul pentru altul (Perplexitatea relațiilor / Confuzii cu privire la sex / Moartea și chemarea la o umanitate autentică)
4. Pentru frumusețea pământului (Frumusețe trecătoare / Frumusețe și adevăr / Frumusețe și Dumnezeu / Slăvita complexitate a vieții)
Partea a II-a. Privind spre soare
5. Dumnezeu (Dumnezeu în cer? / Cer și pământ: perplexitatea / Cer și pământ în suprapunere și întrepătrundere / Numele lui Dumnezeu)
6. Israel (Chemarea lui Avraam / Exil și întoarcere / Salvat de monștri / Speranța lui Israel / Sluga Domnului)
7. Iisus și venirea Împărăției lui Dumnezeu (Ce putem ști despre Iisus? / Putem avea încredere în Evanghelii? / Împărăția lui Dumnezeu)
8. Iisus: salvare și înnoire (Templu, Cină și Cruce / Primul Paște / Iisus și „divinitatea”)
9. Suflarea de viață a lui Dumnezeu (Duhul Sfânt și însărcinarea Bisericii / Duhul lui Dumnezeu și viitorul lui Dumnezeu / Duhul lui Dumnezeu între cer și pământ)
10. Viață în Duhul (Duh, Cuvânt și Înțelepciune / Spre o spiritualitate creștină / Întrezărind Dumnezeul Trei-Unul)
Partea a III-a. Reflectând chipul lui Dumnezeu
11. Slujirea cultică (Rezultatele slujirii cultice / Celebrându-L pe Dumnezeu prin Scriptură / Celebrându-L pe Dumnezeu prin frângerea pâinii / Slujire cultică împreună)
12. Rugăciunea (Rugăciune între cer și pământ / Descoperind ajutor în rugăciune / Mai multe cărări spre rugăciune / Să începem doar)
13. Cartea pe care a insuflat-o Dumnezeu (Ce este Biblia? / Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu)
14. Povestea și însărcinarea (Auzind glasul lui Dumnezeu / Provocarea interpretării)
15. Credință și apartenență (Biserica și scopul ei / Treziți la Vestea cea bună / Aparținând Familiei / Prin apele Botezului)
16. O creație nouă care începe acum (Trăind între cer și pământ / Renunțare și redescoperire / Dreptatea revizitată / Relații redescoperite / Frumusețe renăscută)
Postfață. Mai departe…