Cântul inimii. Puterea cuvântului şi a muzicii 

"Lumina albă conţine toate culorile. Noi nu le observăm. Numai prisma poate să le descompună și să le facă să apară. Prisma aceasta ar putea fi sufletul ascultătorului. Muzica noastră va ajunge într-o zi la sfârșit. Trebuie să trăim cu conștiinţa acestui fapt. Poate că va veni o clipă în care nici chiar cel mai mare artist nu va mai voi sau nu va mai avea ce să creeze. Și poate că în acea clipă își va preţui și mai mult creaţia, căci va fi trecut dincolo de munca lui. Polifonia ideală este rugăciunea neincetată, rugăciunea lui Iisus. Acestui contrapunct „ideal” îi este cu putinţă, în toate și pretutindeni, să creeze relaţii ideale." (Arvo Part) Calea către credinţa creştină începe adesea cu descoperirea lui Hristos cel Viu mai degrabă decât cu recunoaşterea adevărurilor dogmatice ale Bisericii. Creştinismul este o religie concentrată pe Omul viu, o persoană istorică. Persoana acestui Om atrage într-un chip uimitor. Se poate foarte bine ca o compoziţie pe un subiect evanghelic, chiar scrisă de un om nu din Biserică, să fie impregnată de cinstirea lui Hristos. Se poate ca mulţi să-şi înceapă calea spre Hristos şi spre Biserică printr-o astfel de compoziţie, chiar dacă aceasta nu e pe deplin „canonică”.