Foarte ușor de folosit graţie clasificării alfabetice a afecţiunilor și maladiilor și lipsită de orice vorbărie inutilă, această carte, sută la sută practică, este o esenţă a celor mai eficiente secrete de sănătate. împrumutate din diferite culturi din lumea întreagă, aceste remedii tradiţionale au fost experimentate zilnic vreme de mai multe decenii, dar laboratoarele le ignoră sau le ascund din cauza lipsei de interes economic. Acest ghid este destinat celor care sunt gata să renunţe la vechile prejudecăţi şi doresc să evite folosirea medicamentelor chimice (însoţite de efectele lor secundare). în cazul unor afecţiuni benigne, ar fi salutar, de exemplu: pentru tratarea unei gripe sau a unei otite folosire potrivită a căldurii, pentru alinarea suferinţelor insolaţiei în câteva minute într-un mod uimitor, un produs de uz curent, pentru stoparea unei diarei, sucul unui fruct potrivit, pentru tratarea unei angine în câteva ore, stimularea pur şi simplu o unei zonă anume a braţului, pentru evitarea îmbătării, folosirea unui produs prezent în toate bucătăriile, pentru calmarea unui acces de hipertensiune arterială, aplicarea de cuburi de gheaţă pe locul potrivit etc.
Iată așadar 800 de metode simple, dintre care unele complet inedite, pentru a rezolva cu o eficacitatea redutabilă cele mai multe dintre problemele de sănătate ale vieţii de zi cu zi. Și asta, aproape gratuit!
Scrie un review
Review-ul a fost trimis cu succes.